TURĂ SPEO ÎN PODIŞUL MEHEDINŢI

Grupul a fost format din 24 persoane + 5 monitori

Întâlnirea a avut loc la ora 09.30, în Podişul Mehedinţi, unde s-a ajuns cu maşinile (o porţiune de drum nefiind asfaltată).

După şedinţa tehnică, s-a trecut la echiparea cu neoprene, cască, lanterne, ham etc. şi am intrat în activ cu ajutorul tehnicilor TSA, unde a fost instalat un atelier de tiroliană şi 2 ateliere rapel.

După regrupare am început înaintarea în galeria activă a peşterii, traversarea făcându-se fără mari emoţii, deşi erau multe persoane pentru prima dată în această postură, neştiind să înoate iar apa depăşind în câteva puncte statura umană. La ieşirea din galerie toţi participanţii au ţinut să facă sărituri cu „acrobaţii” în apă, de pe stâncile din ieşirea din activ. Tura a durat 3 ore.

După dezechipare, pe o potecă marcată turistic, ne-am întors la locul de plecare, unde s-a servit prânzul “la pachet”.

Pentru tura de după masă am plecat cu maşinile (cca. 25 min.) la o peşteră cu galerii şi săli frumos concreţionate, foarte bine conservate şi protejate, datorită poziţiei sale izolate.

S-a vizitat peştera, s-au făcut fotografii, s-au prezentat tehnici de fotografie speo. Tura a durat 2,5 ore.

La finalul zilei s-a făcut analiza turei, s-au făcut propuneri pentru posibile viitoare acţiuni cu grad de dificultate mai mare.

0 Distribuiri